Eminescu
Un portret ce te poarta pe alte taramuri...
O pana. Niste hartii, mii de ganduri si sentimente. Amintiri ramase, scrise in acele randuri. Asa am putea descrie procesul artistic al acestui poet atat de enigmatic. Poetul ce a reusit sa le inchine noptii, iubirii si naturii, versurile sale atat de melancolice. Nimeni nu a mai reusit sa-i egaleze poeziile. Cand am auzit ca am de scris despre unul dintre cei mai cunoscuti poeti romani, am stiut ca sarcina care mi-a fost data a fost o provocare. Nimic din ce as fi spus nu s-ar fi potrivit, caci, cand vorbesti despre Mihai Eminescu si cuvintele sunt de prisos, asa ca am sa incerc sa scriu despre ceea ce simt eu cand citesc Eminescu:
O singura luna intr-o mare de zori, un singur soare peste o mie de nori, mii de iluzii intr-o singura minte... 1000 de ganduri si trairi in zeci de poezii, o lupta intre vise si adevar, o lupta la care nu poti renunta, chiar daca tristetile ar intuneca izvorul luminos al tuturor fiintelor, deplasat in cine stie ce colturi indepartate ale existentei. Ah, viata! Credeam ca esti mai blanda, dar m-ai aruncat asa de salbatic acolo unde doar strigatele mai amintesc de mine. Niciodata nu vei putea intoarce timpul. Nu vreau sa mai spuna oamenii ca viata merge inainte. M-am saturat sa ma exprim numai in cuvinte. E greu sa mergi pe culmile vietii cu inima pustie, e greu sa suferi in tacere si nimeni sa nu stie.
Aproape ca se poate simti melancolia si durerea pe care Eminescu a pus-o in poeziile sale romantice.Toate aceste sentimente am incercat, si eu, sa vi le prezint pentru a-i aduce un umil omagiu lui Mihai Eminescu.
Umblam prin sertarul cu operele mele cele mai reusite si am dat si peste aceasta minunata compunere(din punctul meu de vedere) facuta la varsta de 12 anisori. Este originala! Ce credeti ? Este o compunere reusita? Parerea voastra este cea mai importanta! Multumesc voua si multumesc Eminescu!